Dupa lungi asteptari a venit sezonul cald si ne bucuram cu totii de soare, de vacanta si de timpul petrecut in afara casei. Insa o data cu vara au aparut si tantarii, dar si alte insecte care ne pot deranja. Desigur, in comert exista foarte multe produse sintetice impotriva insectelor, insa tot mai multe persoane aleg sa foloseasca produse naturale datorita faptului ca acestea satisfac cu brio necesitatea, fara riscuri sau efecte secundare, dar si pentru ca ce provine din natura aduce beneficii pentru sanatate si frumusete. Astazi vorbim despre uleiurile esentiale repelente.
Off, tantarii, mustele, capusele… Iata cum natura ne vine in ajutor si in aceasta privinta, caci tantarilor, mustelor, puricilor, viespilor, capuselor si altor surate ale acestora nu le plac deloc anumite mirosuri care pentru noi sunt foarte placute, dar si utile pentru starea de bine. Atat copiii, cat si adultii se pot bucura de plimbarile in natura, fara grija piscaturilor de insecte, cand uleiurile esentiale vin in ajutor. Cu un minim de efort, oricine le poate utiliza, fara sa fie nevoie sa dam vreun doctorat sau sa petrecem ore in sir studiind vastul domeniu. Trebuie doar sa picurati uleiurile. Si ca totul sa fie simplu si la obiect, iata care sunt uleiurile esentiale repelente, ce insecte alunga fiecare si cum se utilizeaza.
Lavanda: ulei esential si flori. Tantarii urasc lavanda. Adauga cateva picaturi de ulei esential de lavanda intr-un difuzor, intr-un unt de corp sau pe materialul dintr-un colier de aromaterapie. Din vremuri indepartate se stie ca levantica tine la distanta moliile, mustele, furnicile, capusele si tantarii, dar si ca micutele flori violet au proprietati extraordinare pentru frumusete, sanatate fizica si emotionala!
Menta este un insecticid natural si nu e nicio magie ca intr-o gradina in care sunt tufe de menta nu sunt tantari. Uleiul esential de menta face insa minuni pentru sanatate, iar cativa stropi din acesta tin tantarii la distanta, dar si furnicile, moliile, paianjenii si paduchii.
Patchouli va poate completa o seara romantica, fara intepaturi de tantari, caci uleiul esential de patchouli are proprietati afrodisiace si relaxante, iar mirosul lui dureaza mult timp. Picurati pe o piatra din apropierea terasei cativa stropi si uitati de insectele daunatoare.
N-ai cum sa nu iubesti busuiocul! Racoritor, parfumat, tonic, vitaminizant, uleiul esential de busuioc e pur si simplu perfect, mai ales vara, cand il poti pune in salate, limonade, sosuri, fripturi, dar si intr-un roll-on anti tantari. Amesteca cateva picaturi de ulei esential de busuioc intr-un ulei purtator, ca cel de argan bio, si toarna intr-o sticluta roll-on pe care sa o folosesti oricand vrei tu. Poti adauga orice alt ulei esential doresti.
Celebru pentru eficienta sa in alungarea insectelor, uleiul esential de citronella este ideal pentru improspatarea aerului din incaperi. Se combina excelent cu uleiuri esentiale de lamaie, portocale, lavanda sau pin.
Mai multe uleiuri esentiale la un loc pentru un efect de durata si o protectie completa
Ne-am gandit ca ti-ar placea sa nu trebuiasca sa alegi intre protectie impotriva unor insecte sau a altora, asa ca am creat un mix care sa acopere toate nevoile. Mixul de uleiuri esentiale anti-insecte este vegan si cu adevarat natural, te va proteja de toate insectele pentru o perioada indelungata de timp si te va incanta cu un parfum racoritor, unic.