Cea mai fericită perioadă din an a venit, iar pregătirea cadourilor este pe ultima sută de metri. Bucură-i pe cei dragi cu daruri minunate! Suntem sigure că produsele noastre vor deveni curând favoritele lor în ce privește cosmeticele.
De 13 ani producem săpun natural și cosmetice naturale, cu adevărat naturale.
Le suntem recunoscători tuturor celor care ne-au susținut în tot acest timp, că au avut încredere în noi când am lansat prima marcă de săpun natural și cosmetice naturale din România, când încă nu se vorbea și nu se știa despre cât de nocive sunt ingredientele create în laborator, când nu se aflase că un săpun vegetal este la fel de eficient ca unul cu chimicale, dar muuult mai sănătos, când untul de shea bio sau uleiul de argan erau doar niște nume, fără să le fie cunoscute proprietățile extraordinare.
Producem zi de zi cu la fel de mare bucurie și iubire pentru natură, inovăm, ne gândim cum am putea îmbunătăți comunicarea cu prietenii noștri, produsele sau experiența pe site și facem totul ca să fim mereu aproape de tine.
De-a lungul timpului am creat zeci de produse pentru copii, femei și bărbați, dar și produse pentru întreaga familie. Ți le prezentăm pe câteva dintre cele mai îndrăgite și apreciate, ca tu să le poți alege pe acelea care ți se potrivesc ție și celor dragi.
Cele șase seturi cosmetice cu care ne mândrim sunt create pentru o îngrijire completă. Dintre acestea, seturile de creme faciale pentru femei, setul cosmetic de îngrijire pentru copii și cel pentru bărbați se bucură de cea mai mare popularitate.
Setul de creme faciale antirid, zi și noapte este dedicat femeilor de peste 30 de ani și se potrivește foarte bine tenului matur, dar și celui uscat. Cremele oferă o hidratare intensă, acționând în profunzime, lăsând tenul luminos. Ridurile de expresie sunt atenuate după câteva zile de la începerea utilizării cremelor, iar datorită ingredientelor pure și active, îmbătrânirea tenului este încetinită. Aplică în fiecare dimineață crema facială antirid de zi și tenul tău va fi hidratat, tonifiat, cu un aspect vizibil îmbunătățit. Nu uita să aplici în fiecare seară crema facială antirid de noapte, iar tenul tău îți va fi recunoscător, debordând de vitalitate.
Setul de creme faciale regeneratoare, zi și noapte este creat special pentru toate tipurile de ten. Cremele conțin ingrediente prețioase, care oferă tenului hidratarea, vitaminele și mineralele de care are atâta nevoie. Coenzima Q10 și ceaiul alb, împreună cu Omega 3, Omega 6 și Omega 9 conferă cremei de zi o putere mare de regenerare celulară și vindecare. Degradarea colagenului din piele este limitată, iar elasticitatea și fermitatea sunt îmbunătățite. Crema de noapte este un excelent regenerant. Reface balanța proprie pielii sănătoase, o hrănește și o hidratează în profunzime, iar tenul devine mai luminos.
Călătoria noastră a început în 2009, după ce am creat primele produse dedicate copiilor. Ne-am dorit să le aducem celor mici confortul și o stare de bine după baie, dar și să le hidratăm pielea. Setul de cosmetice pentru cei mici conține trei produse de îngrijire. Crema de corp are la bază unt bio de shea și are acțiuni puternic hidratante, atenuând peste noapte iritațiile. Este deosebit de eficientă și apreciată, iar de-a lungul anilor i-am îmbunătățit formula, obțînând un produs care poate fi folosit încă din prima zi acasă a bebelușului. Uleiul din sâmburi de struguri este un emolient perfect. Se absoarbe rapid în piele și aduce mult confort atunci când este folosit după băița de seară. Săpunul natural solid cu lăptișor de matcă, miere și mușețel este atât de plăcut! Face o spumă bogată și mătăsoasă, iar pielea rămâne curată și hidratată.
Nici pe domni nu i-am uitat, ba chiar am creat un set special pentru ei.
Barba și părul bărbaților au nevoie de o îngrijire aparte, așa că am creat uleiul pentru păr și barbă, un produs excelent, apreciat de prietenii noștri pentru multiplele beneficii pe care le conferă. Stimulează creșterea părului și îi redă strălucirea sănătoasă, hidratează în profunzime și îngrijește de la prima aplicare pe păr, scalp, barbă sau sprâncene. Setul conține și un inhalator nazal pe bază de uleiuri esențiale. Formula ajută la concentrare și crește vigilența la volan, în timp ce menține corpul în alertă pe o perioadă îndelungată. Din setul pentru bărbați nu ar fi putut să lipsească uleiul esențial de mentă. Acesta este renumit pentru proprietățile tonifiante și puternic fortifiante. Combate stresul muscular și mental, iar mirosul este agreabil pentru domni.
Produsul care ne reprezintă, cel de la care a început călătoria noastră, așa cum am mai menționat de multe ori, este săpunul natural solid.
Bucuria pe care o simțim este dublată de faptul că săpunurile noastre sunt din ce în ce mai mult apreciate la adevărata lor valoare, odată cu trecerea timpului. Toate săpunurile noastre sunt din ingrediente naturale de origine vegetală și știm deja că pe oricare îl vei alege îți va încânta cu adevărat simțurile.
Una dintre marile noastre pasiuni o reprezintă uleiurile esențiale. Pentru că le iubim atât de mult, am învățat (aproape) totul despre ele. Proprietățile extraordinare ale uleiurilor esențiale sunt deja recunoscute în toată lumea. Noi le adaugăm în rețete încă de la început, pentru că am știut cât de importantă este starea emoțională pentru sănătatea generală. Astăzi poți găsi peste 30 de tipuri de uleiuri esențiale, fiecare având o scurtă descriere, informații despre proprietăți și modul de utilizare. Iar dacă vrei să știi mai multe despre aromaterapie, tot noi te ajutăm, cu articolele de pe blog. În plus, poți cumpăra exact cantitatea dorită, mai ales că prețul scade pe măsură ce cantitatea crește.
Suntem bucuroase să te avem alături, iar dacă vrei să intri și tu în clubul nostru, abonează-te la newsletter ca să primești săptămânal oferte și informații despre produsele tale favorite. Ne găsești pe Facebook, Instagram sau Pinterest, pentru că ne place să socializăm.
Îți urăm Sărbători Fericite alături de cei dragi!